Instrumente de baza in asigurarea calitatii

Instrumente de baza in asigurarea calităţii

Calitatea este apreciată şi susţinută de cercurile industriale şi comerciale de pe întreg cuprinsul globului. În toate ţările industrializate
şi în multe din ţările în curs de dezvoltare au loc acţiuni importante la nivel naţional şi internaţional pentru îmbunătăţirea calităţii şi reducerea
costurilor.
Calitatea reprezintă satisfacţia clientului, optimizare şi eficienţă în creştere, străduinţa de a diminua sau a elimina neconformităţile,
creşterea performanţelor etc.

1.Calea spre calitate
Nivelul de dezvoltare al civilizaţiei materiale şi spirituale în lume s-a realizat prin apariţia şi dezvoltarea unor concepte şi filozofii care au
revoluţionat gândirea de management şi de dezvoltare tehnică a organizaţiilor economice.
Aceste concepte au devenit norme elaborate de organisme regionale şi internaţionale.
Astfel, Comitetul Tehnic 176 "Managementul calităţii şi asigurarea calităţii" (Quality Management and Quality Assurance) din
cadrul ISO a elaborat seria de standarde ISO 9000 care cuprind principiile şi practicile de urmat, obţinând o recunoaştere universală.
Aceste standarde au fost aplicate în aproximativ 80 de ţări din întreaga lume.
Aplicarea seriei de standarde ISO 9001, …, 9004 a condus la:
- creşterea încrederii clienţilor în calitatea bunurilor şi a serviciilor, având drept consecinţă dezvoltarea comerţului mondial, acţiuni în
vederea reducerii barierelor tarifare şi comerciale;
- societăţile economice, prin implementarea sistemului, au obţinut beneficii semnificative şi a crescut potenţialul de export.
O altă filozofie care constituie o cale importantă spre calitate o reprezintă Managementul Total al Calităţii (TQM). Această filozofie a
devenit o forţă în afacerile americane şi japoneze, obţinând succese importante în domeniul calităţii.
Superioritatea calitativă japoneză se datorează în mare parte unor metode statistice de fabricaţie şi unor filozofii de management care
acum sunt recunoscute drept managementul total al calităţii.
Filozofia TQM are la bază următoarele principii fundamentale:
a) Concentrarea asupra clientului (beneficiarului), care înseamnă satisfacerea clientului.
Conceptul TQM presupune cunoaşterea clientului, a dorinţelor sale, iar furnizorul trebuie să aplice principiul potrivit căruia dorinţele
clientului sunt mai presus de toate.
b) Îmbunătăţirea continuă, care reprezintă o strategie de creştere a calităţii produselor şi a serviciilor.
Aceasta presupune cunoaşterea nivelului de calitate la momentul respectiv, fiind un nivel standardizat. Pentru creşterea calităţii se
stabilesc obiective de acţiune care trebuie să corespundă cu posibilităţile reale ale societăţii economice şi cu resursele disponibile.
Obiectivele stabilite devin proiecte, dintre care trebuie ales acel proiect care duce la îmbunătăţiri majore ale calităţii.
Dacă ne referim la un produs obţinut dintr-un proces, se impune ca obiectiv îmbunătăţirea continuă a procesului, limitându-se
variabilitatea, fluctuaţiile, crescând astfel stabilitatea dinamică şi capabilitatea lui.
Edwards W. Deming (doctor în matematici, experienţă vastă în Statistică aplicată, elaborând concepte şi contribuţii în Metodologia
sistematică a îmbunătăţirii etc.) a stabilit că 85 % din unităţile economice au ca element principal privind calitatea scăzută
instabilitatea proceselor şi în măsură mai mică munca umană, operatorul.
Este necesar pentru creşterea nivelului de calitate să ne concentrăm atenţia asupra procesului, prin acţiuni corective, astfel încât
deficienţele procesului să tindă către zero.
Această problemă se rezolvă utilizând principiul fundamental al filozofiei TQM de îmbunătăţire continuă.
c) Prevenirea defectelor în locul depistării lor.
Este un principiu important din TQM, care constă în aplicarea unor metode de control al calităţii cu rol activ şi nu pasiv. Aceste
metode de control au rol de prevenire privind apariţia defectelor, reducând substanţial neconformităţile.
Zicala populară a lui Halliburton "o uncie de prevenire înseamnă un pound de vindecare" spune totul din perspectiva TQM. Metodele de
control care răspund acestui deziderat sunt metodele statistice pentru controlul proceselor de fabricaţie.
d) Responsabilitatea generală asupra calităţii.
Acest principiu stabileşte că responsabilitatea pentru calitate nu revine numai departamentului de asigurare a calităţii, ci fiecare angajat
este responsabil pentru calitate. Aceasta reprezintă o schimbare de mentalitate, care în mod tradiţional s-a bazat pe controlul de depistare,
sădind adânc în mintea executanţilor că ei nu sunt responsabili pentru calitatea produselor.

2. Rolul calităţii în creşterea nivelului tehnic

Liberalizarea comerţului mondial, finalizată prin acordul GATT, a condus la o competiţie importantă între industriile ţărilor dezvoltate şi
industriile ţărilor în curs de dezvoltare. Aceste industrii se confruntă în prezent cu concurenţă nu numai la export, dar şi pe pieţele interne.
În aceste condiţii de concurenţă, supravieţuirea se face printr-o singură cale, să devină competitive.
Competitivitatea se sprijină pe trei aspecte fundamentale:
- creşterea calităţii produselor şi a serviciilor;
- scăderea costului produselor şi a serviciilor;
- livrarea la timp a produselor şi a serviciilor.
Concurenţa şi competitivitatea ţin în alertă producătorii, fiind preocupaţi tot timpul de perfecţionare şi dezvoltare tehnică a societăţilor
economice. Prin urmare, calitatea conduce la dezvoltarea tehnică a societăţilor economice.

3. Interschimbabilitatea şi metrologia, factori însemnaţi ai calităţii

Introducerea principiului de interschimbabilitate a realizat o legătură între producţie şi calitate, cu rol predominant de dezvoltare
economică.
Acest principiu conduce la creşterea calităţii şi fiabilităţii prin mărirea timpului de funcţionare şi utilizare a produselor.
Metrologia este un factor important, care contribuie la realizarea calităţii prin metode şi mijloace de măsurare cu precizie ridicată. Orice
întreprindere industrială se bazează pe rigoare privind calitatea şi se sprijină întotdeauna pe încercări şi măsurări, presupunând că nu se
progresează dacă nu se măsoară.

4. Conceptul de calitate

Acest concept capătă importanţă odată cu apariţia schimburilor comerciale, când apare necesitatea de evaluare cantitativă şi calitativă
a mărfurilor. Produsele, fiind rezultatele unor proiecte şi materializate prin procese de fabricaţie, se obţin cu diverse grade de întrebuinţare şi îndeplinind utilitatea în mod diferenţiat. Aceste diferenţe au la bază noţiunea de calitate. Specialiştii din domeniu au fost preocupaţi în a
defini calitatea, elaborând foarte multe definiţii şi concepte.
În conformitate cu normele STAS ISO 8402-1986, calitatea este definită astfel:
Calitatea reprezintă măsura în care un produs sau serviciu, prin ansamblul caracteristicilor tehnice, economice, sociale şi de exploatare,
satisface nevoia pentru care a fost creat.
Din această formulare, calitatea reprezintă o noţiune complexă, care cuprinde proprietăţile intrinseci ale produsului (de a satisface la un
anumit nivel o trebuinţă oarecare), precum şi aspectele sociale şi economice legate de realizarea şi utilizarea produsului.
• Caracteristicile tehnice se referă la o serie de proprietăţi fizice, chimice, biologice etc., exprimate prin mărimi geometrice, mecanice,
termotehnice, mărimi care sunt măsurabile direct sau indirect prin mijloace tehnice. Aceste caracteristici au un rol deosebit în
determinarea calităţii, deoarece ele conferă produsului potenţialul de a satisface într-o măsură utilităţile prescrise.
• Caracteristicile economice se referă la cheltuielile de fabricaţie, de exploatare şi de service ale produsului.
• Caracteristicile de funcţionare cuprind însuşirile ergonomice care caracterizează uşurinţa şi securitatea de exploatare, optimizarea
solicitărilor fizice şi psihice, consumul de timp pentru obţinerea efectului util etc.
• Caracteristicile sociale cuprind condiţiile de funcţionare, care la rândul lor cuprind: poluarea mediului, latura estetică etc.

5. Calitatea produselor, deziderat al producătorului

Un anumit standard al vieţii sociale se realizează prin dezvoltarea cantitativă şi calitativă a producţiei de bunuri materiale şi de
servicii.
Produsele şi serviciile trebuie să corespundă cerinţelor impuse de beneficiar privind calitatea.
Deoarece produsele sau serviciile sunt executate de către diferite organizaţii, calitatea lor a devenit un deziderat al acestora.
Vandabilitatea lor se bazează pe însuşirea lor de a corespunde exigenţelor clientului, beneficiarului.
Faza de pornire (1) reprezintă activitatea de marketing, de prospectare a pieţei, când sunt cunoscute dorinţele clientului asupra
produsului respectiv.

Următoarele etape în dezvoltarea produsului sunt:
2. cercetarea ştiinţifică;
3. calcule economice şi comerciale;
4. proiectarea şi execuţia prototipului;
5. elaborarea tehnologiei de execuţie;
6. aprovizionarea cu materii prime, componente de la furnizori, etc.
7. asigurarea aparaturii de control şi standuri de încercări;
8. controlul proceselor;
9. controlul final al produselor;
10. analize şi încercări;
11. comercializare, vânzări;
12. activitate de service.
În acest ciclu de dezvoltare a produsului sau a serviciului se obţin informaţii, precum şi alte noi cerinţe ale clientului, care vor pune
bazele unei noi calităţi, ce conduce la o continuă creştere a calităţii după o spirală.


6 . Instrumente de bază ale controlului calităţii

Pentru analiza, evaluarea, îmbunătăţirea şi controlul calităţii, specialiştii adoptă o serie de tehnici şi metodologii care compun un
sistem informaţional. În momentul actual se utilizează şapte tehnici sau proceduri, numite instrumentele calităţii.

6.1. Histogramele

Pentru a evidenţia unele aspecte ale unui volum de informaţii prezentate tabelar, acestea se prelucrează şi se reprezintă grafic,
realizându-se o dependenţă în trepte între frecvenţă şi valorile caracteristicii de calitate.
Histogramele se utilizează, de regulă, în statistica matematică pentru reprezentarea grafică a unei distribuţii de valori, având ca scop
determinarea calităţii unui proces de fabricaţie, studiul capabilităţii procesului, îmbunătăţirea calităţii şi eliminarea defectelor etc.
Interpretarea histogramelor
Histogramele se utilizează în două situaţii:
- când se compară un proces cu specificaţia prescrisă, când se impune analiza evoluţiei distribuţiei, forma distribuţiei şi apoi compararea ei cu specificaţia prescrisă;
- când se compară două sau mai multe procese, când sunt urmărite aspectele: forma distribuţiei, mărimea intervalului de variaţie, volumul de produse situate în afara specificaţiei tehnice, a toleranţei, poziţia histogramei în raport cu limitele, etc.

6.2. Diagrame cauză-efect

Rezultatele obţinute din procese, sisteme tehnice, reprezintă mărimi de ieşire şi sunt determinate de o multitudine de factori, cu relaţii
între aceştia, de tip cauză-efect.
Diagramele cauză-efect reprezintă o exprimare grafică a legăturii dintre caracteristica de calitate şi factorii sau cauzele care o determină.
Aceste diagrame au avantajul de a evidenţia multitudinea de factori care influenţează un proces, legăturile dintre ei, gradul de influenţare, în
scopul diminuării sau eliminării lor.
Diagrama cauză-efect mai este denumită şi diagrama lui Ishikawa sau diagrama "os de peşte". Pentru realizarea ei se parcurg următoarele etape:
• Se stabileşte problema care urmează să fie studiată, analizată. În cazul nostru, aceasta este reprezentată de caracteristica de calitate;
• Pe axa longitudinală a diagramei se trece, într-un dreptunghi, caracteristica de calitate
• Se scriu, în cadre dreptunghiulare, cauzele principale, legate prin săgeţi lungi orientate pe axa diagramei;
• Se stabilesc şi se scriu cauzele secundare, care influenţează cauzele principale. Aceste cauze se referă la cauzele principale prin săgeţi;
• Se verifică dacă s-au inclus toate cauzele posibile de dispersie ale caracteristicii de calitate.
Pentru procesele de fabricaţie, factorii sau cauzele principale care au influenţă asupra variabilităţii caracteristicii de calitate sunt:
• Materiile prime, materialele sau componentele prin compoziţia şi proprietăţile fizico-chimice, prin dimensiunile tolerate, etc.;
• Maşinile, utilajele, echipamentele, prin preciziile lor de execuţie, rigiditate, vibraţii, S.D.V.-urile utilizate, etc.;
• Metodele de lucru, respectiv tehnologiile de proces şi control;
• Calificarea operatorului;
• Metodele şi mijloacele de măsurare;
• Mediul în care se desfăşoară procesul prin influenţa temperaturii, umiditate, presiune, iluminare, etc.

Cele şase categorii de cauze sunt cunoscute sub denumirea de "cei 6 M" şi fiecare cauză este influenţată de o serie de factori numiţi
cauze secundare.

6.3. Diagrame Pareto

Sunt reprezentări grafice care realizează dependenţa dintre frecvenţa defectului şi tipurile de defecte. În ordonată este reprezentată
frecvenţa defectului, iar pe abscisă tipul de defect. Reprezentarea se face pornind de la defectul cu frecvenţă maximă spre defectul cu frecvenţă minimă în ordine descrescătoare.
Diagramele Pareto reprezintă un instrument pentru clasificarea şi ierarhizarea defectelor, în funcţie de importanţă. În acest fel, din
diagramă rezultă problema care trebuie rezolvată întâi pentru reducerea defectelor şi îmbunătăţirea procesului de producţie. Această problemă este evidenţiată în diagramă prin frecvenţa cea mai mare.
Construirea diagramei presupune realizarea unui tabel cu piese prelevate din proces, care conţin diferite tipuri de defecte. Datele
obţinute sunt sistematizate pe tipuri de defecte, împreună cu frecvenţele respective.
Într-un sistem de axe, pe axa ordonatelor se reprezintă frecvenţa defectului, iar pe axa absciselor se reprezintă tipurile de defecte A, B,
C, etc. Reprezentarea se face sub formă de dreptunghiuri, începând cu defectul cu frecvenţă maximă şi, în ordine descrescătoare, cu restul
defectelor.
Diagramele Pareto sunt utilizate în controlul calităţii, în analiza defectelor şi cu aplicabilitate ridicată la îmbunătăţirea calităţii produselor
şi a proceselor.
Îmbunătăţirea trebuie să înceapă cu diminuarea sau eliminarea defectului cu frecvenţa cea mai mare pentru a obţine eficienţă ridicată
asupra procesului de îmbunătăţire şi de eficienţă economică.

6.4. Diagrama de corelaţie

Prin corelaţie se înţelege o relaţie de legătură dintre doi termeni, o relaţie de dependenţă reciprocă ce există între două variabile
aleatoare.
Diagrama de corelaţie este o reprezentare grafică ce conţine o mulţime de puncte, raportate la un sistem rectangular, având drept
coordonate valorile perechi ale celor două variabile.
Aceste diagrame servesc la stabilirea gradului şi sensului legăturilor care există între două caracteristici de calitate, respectiv
dintre un efect şi o cauză, observate în cadrul unui fenomen comun.
Pentru construcţia diagramei de corelaţie se prelevează grupuri de date perechi, care se raportează ca puncte în sistemul cartezian x-y.
Examinarea dispunerii acestor puncte poate să indice o posibilă corelaţie între cele două varibile, precum şi semnul ei. O corelaţie este
pozitivă dacă atunci când o variabilă (x) creşte, creşte şi cealaltă variabilă (y) şi este negativă atunci când creşterea unei variabile (x)
conduce la micşorarea celeilalte variabile (y).
Stabilirea cu certitudine a corelaţiei se face utilizând unele metode de testare, cum este metoda medianei.

6.5. Analiza de regresie

Corelaţia dintre mărimi poate fi descrisă, modelată, cu relaţii analitice. Acest proces prin care corelaţia grafică se exprimă prin relaţii
analitice se numeşte analiză de regresie. Modelul matematic cel mai simplu, care ilustrează legătura dintre două sau mai multe caracteristici
de calitate, îl constituie modelul liniar. Dacă modelul liniar conţine două variabile x, y, regresia este simplă, iar în cazul în care conţine mai multe variabile, regresia este multiplă.
Analiza de regresie presupune parcurgerea următoarelor etape:
• Se construieşte diagrama de corelaţie. Se efectuează cercetarea experimentală, când rezultă prin măsurare valorile variabilelor cu
ajutorul cărora se reprezintă diagrama de corelaţie. Această diagramă indică forma modelului matematic care trebuie utilizat. După modul de dispunere al punctelor se poate stabili dacă modelul matematic este liniar sau neliniar.
• Stabilirea modelului matematic. Expresia analitică ce aproximează cel mai bine corelaţia efectivă poate fi ecuaţia unei drepte y= ax + b;
poate fi un polinom, o funcţie exponenţială sau trigonometrică.
• Evaluarea liniei de regresie. Această operaţie constă în determinarea coeficienţilor funcţiei propuse. Metoda utilizată este metoda probabilităţii maxime sau metoda celor mai mici pătrate.

6.6. Diagrame de control

Reprezintă o variaţie grafică, prin segmente, a calităţii unui proces de fabricaţie din punct de vedere al preciziei.
Linia formată din segmente reprezintă variaţia în timp a unui parametru care caracterizează reglajul procesului şi un parametru care să caracterizeze precizia procesului, care poate fi S sau R.
Valorile acestor parametri sunt urmărite grafic, prin diagramele de control, şi sunt limitate prin drepte paralele numite limite de control.
Diagramele de control identifică variaţiile calitative ale produselor care se datorează erorilor aleatoare, respectiv precizia procesului de
fabricaţie.